11. Barry Sheene

Într-o inițiativă unică în România, echipa Wheelies vă propune să creionăm împreună primul 11 din istorie al echipei Yamaha. Primul nume? Barry Sheene.

Nemulțumit de faptul că Suzuki nu-i mai putea oferi materialul mult visat, la finele anilor ’70, Barry Sheene șoca lumea motociclismului și pleca înspre marea rivală japoneză, Yamaha.

În primul sezon, 1980, el a concurat pentru o echipă privată, Akai Yamaha. Din nefericire, alegerea s-a dovedit a fi una catastrofală, iar carismaticul playboy britanic a marcat doar 10 puncte, clasându-se pe locul al 15-lea.

Șansa vieții sale a venit în 1981, atunci când echipa Yamaha de uzină i-a oferit un loc alături de Kenny Roberts. Primul sezon din cele două a fost mai degrabă de acomodare. Cu toate acestea, Barry a reușit să obțină unica sa victorie alături de constructorul din Iwata.

Succesul de la Anderstorp din 1981 avea să fie ultima victorie britanică la clasa regină pentru aproape 35 de ani. Cal Crutchlow a întrerupt această lungă pauză și a obținut două victorii de răsunet în 2016, la Brno și Phillip Island.

1982 se anunța un sezon promițător pentru Barry Sheene. Încă din teste, britanicul era un candidat cu pretenții la titlul mondial. Mai mult, el a obținut șase podiumuri în primele opt etape și era în urmărirea lui Franco Uncini.

Dezastrul a lovit din plin la Silverstone. Un accident înfiorător l-a scos definitiv din acțiune pentru tot restul sezonului, iar relația Yamaha-Barry Sheene se încheia cum nu se putea mai urât.

La finele lui ’82, Sheene a revenit la prima sa iubire, Suzuki. După momentul dramatic de la Silverstone, cariera sa nu a mai fost aceeași, iar doi ani mai târziu, Barry Sheene s-a retras definitiv din cursele moto.

Formula 750, rivalul hipster al motomondialului

Înainte de existența campionatului mondial de Superbike, motomondialul a mai avut un rival foarte serios.

Datorită popularității tot mai crescute a motoarelor de 750 cmc, Federația Internațională de Motociclism viteză a decis la începutul anilor ’70 crearea unei serii rivale pentru campionatul mondial de motociclism viteză.

În primii ani ai competiției, între 1973-1975, statutul era de campionat european. Titulatura oficială? Formula 750. În primul sezon, Barry Sheene avea să strălucească și să devină campionul competiției.

Barry Sheene, 1973 credit foto: Cesena Bikers

Legendarul playboy britanic a concurat alături de Suzuki, în singurul său sezon petrecut în Formula 750. De altfel, după revenirea lui Barry Sheene în motomondial, Yamaha a devenit principala forță dominatoare a competiției.

Modelul Yamaha TZ750 a dominat următoarele șase sezoane ale competiției. Rând pe rând, John Dodds, Jack Findlay, Victor Palomo, Johnny Cecotto și Patrick Pons și-au adjudecat titlul Formulei 750, ultimii trei laureați având statutul de campioni mondiali.

După sezonul 1979 s-a tras cortina. Factorii au fost diverși. De la popularitatea tot mai accentuată a motoarelor de 1000 cmc, la ratingurile TV slabe și până la absența unor nume sonore care să atragă publicul larg la circuit.

Formula 750 a fost o încercare timidă de a promova o concurență pentru campionatul mondial de motociclism viteză. Ce-i drept, această competiție l-a ajutat pe Barry Sheene să mai scrie câteva pagini de istorie, pilotul britanic fiind unicul pilot din istorie cu titlu clasa regină a motomondialului, 500 cmc și Formula 750 . Deloc rău pentru un playboy, nu-i așa?

 

credit foto: Cesena Bikers, pinterest.com

17. Barry Sheene

Cel mai popular pilot al anilor ’70, Barry Sheene este primul reprezentant al Marii Britanii în topul Wheelies.

Alura de rockstar, carisma și priza formidabilă la sexul feminin au reprezentat doar o fațetă din personalitatea complexă a lui Barry Sheene. Dincolo de farmecul vieții de playboy, The Bionic Man a fost un racer pur sânge.

Prima dovadă a măiestriei sale a venit în 1971, atunci când a purtat un duel istoric cu mult mai experimentatul spaniol Angel Nieto, pentru titlul clasei 125 cmc. În cele din urmă, tinerețea nu a fost suficientă, iar Sheene s-a mulțumit cu titlul de vicecampion.

Periplul din Formula 750 din 1973 s-a soldat cu un titlu obținut într-o manieră mai mult decât convingătoare, iar Sheene acum era trecut la capitolul mari speranțe. Doi ani mai târziu, Suzuki îi pune la dispoziție o motocicletă competitivă cu care britanicul se putea bate de la egal la egal cu Yamaha lui Agostini.

Daytona 200 a reprezentat însă punctul de temelie pentru cariera lui Sheene. După o căzătură capturată pe camerele video, pilotul Suzuki a captat atenția prin felul său aparte de a fi. Astfel, a cunoscut-o și pe Stephanie, cea care avea să-i devină soție.

Tot în 1975, Sheene are prima cursă de calibru. La doar câteva după accidentul din antrenamentele de la Daytona, carismaticul pilot a dus o bătălie grea cu legendarul Giacomo Agostini, în Catedrala motociclismului, la Assen. Victoria a reprezentat descătușarea pentru Sheene, iar Ago s-a recunoscut învins.

1976 și 1977 au stat sub semnul dominației lui Bionic Man. Suzuki a aliniat la start un model perfect, iar Sheene a plusat printr-o serie de rezultate incredibile. Din aceste două sezoane, cea mai frumoasă cursă rămâne cea de la Mugello din 1976, unde s-a impus pentru doar 0.1 secunde în fața unei alte legende, Phil Read.

Apariția în 1978 a lui Kenny Roberts a schimbat puțin situația. Yamaha a lovit în plin în dominația celor de la Suzuki, iar Sheene s-a văzut amenințat pentru prima oară. Un al treilea titlu nu părea imposibil, dar Roberts a uluit asistența, debutând în Europa cu un sezon imperial.

Ultima mare cursă a lui Barry Sheene a fost la Silverstone în 1979. După nu mai puțin de 26 de schimbări de lider, britanicul a fost nevoit să se recunoască din nou învins după un duel de zile mari cu același Kenny Roberts, cel care afirmă și în zilele noastre, că rivalitatea a fost cea mai frumoasă din istorie.

Trecerea la Yamaha părea să-l readucă în prim plan pe Sheene, dar cariera sa a luat o turnură neașteptată. Din nefericire, după teribilul incident de la Silverstone, din 1982, britanicul nu a mai fost același pilot de dinainte, iar la finele lui 1984, a pus casca în cui.

Un campion deosebit, Barry Sheene a contribuit din plin prin popularitatea sa extraordinară la popularizarea motociclismului în lume. Nu putem uita nici contribuția sa deosebită la siguranța piloților, el fiind cel care a brevetat “cocoașa” care protejează spatele concurenților astăzi.

 

2016 – Avancronica unui sezon îndelung așteptat

Dramatismul sezonului trecut a atins apogeul la Sepang. Într-o manieră asemenătoare duelului purtat în 1983 între americanii Freddie Spencer și Kenny Roberts, Valentino Rossi și Marc Marquez au decis să rescrie paginile de istorie ale motomondialului.

spencer roberts
Roberts-Spencer, preambul pentru Rossi-Marquez.

Principalul câștigător a fost însă Jorge Lorenzo, cel care, a confirmat o veche zicală românească Când doi se ceartă, al treilea câștigă. Penalizarea impusă lui Valentino Rossi la Valencia, alături de ritmul metronomic cu care a rulat în duminica cursei, i-au adus catalanului cea de-a treia distincție supremă la clasa MotoGP și a cincea din întreaga sa cariera în motomondial.

jorge lorenzo
Bucuria unui nou titlu.

Un an plin de evenimente deosebite a marcat 2015. Multe dueluri spectaculoase, curse memorabile, dramatismul acestui sezon rivalizând cu sezoanele 1966, 1967 sau 1983, alți ani în care titlul mondial la clasa regină s-au decis la mustață. ( în acele vremuri, 500 cmc )

Așa cum am evidențiat mai sus, Jorge Lorenzo și-a trecut numele pe trofeu la clasa mare, în timp ce Johann Zarco și Danny Kent și-au însușit, meritoriu, titlurilor categoriilor Moto2, respectiv Moto3.

campionii 2015
Kent-Lorenzo-Zarco, triumviratul campionilor din 2015.

MOTOGP

Multe noutăți vor prima în 2016. Nume noi, reglementări tehnice noi și o pleiadă de tineri debutanți la categoriile mici, îndeosebi la Moto3. De altfel, imediat după finala de la Valencia, sezonul 2016 a și început, cu primele teste oficiale, pentru a nu îndepărta imediat fanii curselor pe două roți de eroii lor.

Încă din primul test, am putut observa un boost moral dobândit de Jorge Lorenzo ca urmare a adjudecării titlului mondial. Fără îndoială, succesul de la Valencia a reprezentat pentru spaniolul de la Yamaha Movistar o mare ușurare, după un sezon intens și asiduu. În ziua de luni, Lorenzo a dominat autoritar concurența, ilustrând, dacă mai era nevoie, de ce el este noul campion mondial.

De cealaltă parte a garajului, Valentino Rossi părea în continuare nemulțumit de ratarea unui titlu mondial ca adjudecat, italianul oferind presei tot soiul de declarații incendiare, destinatarul lor fiind evident Marc Marquez.

 

marcmarquezmotogpstar1
Marele anti-erou, Marc Marquez.

Dacă tot am pomenit numele lui Marc Marquez, să trecem în revistă faptul că încă de la primul test oficial, acesta nu a fost tocmai mulțumit de materialul propus de Honda pentru 2016. Nici Dani Pedrosa, coechipierul său, nu s-a simțit tocmai în apele sale la ghidonul noului prototip oferit de manufacturierul japonez, plângându-se de pneurile Michelin și aderența scăzută a acestora.

Într-o cu totul altă notă i-am regăsit pe cei de la Ducati și Suzuki. Dacă italienii ne-au surprins în mod plăcut și în 2015, mai ales în debutul stagiunii, Suzuki veneau după un sezon de revenire, cu mult peste așteptările echipei din Hamamatsu.

Atât Maverick Vinales, cât și Aleix Espargaro au arătat că munca din 2015 nu a fost în van, iar progresul făcut de Suzuki a fost unul mai mult decât remarcabil. Dacă aruncăm un ochi în trecut, vom sesiza că situația actuală este destul de asemănătoare cu cea de la mijlocul anilor ’70, atunci când Barry Sheene după un 1975 de acomodare, a luat fără emoții titlul mondial din 1976, dublându-și performanța în anul imediat următor.

sheene 1977
Barry Sheene, 1977.

În postura sa îl regăsim mai degrabă pe Maverick Vinales, cel care a erupt în perioada intersezonului, reușind clasări deosebite în toate sesiunile de teste. Să fie spaniolul următorul campion fabricat de Suzuki? Ce e drept, Suzuki nu a mai fost cu adevărat competitivă din 2007, atunci când Chris Vermeulen reușea să obțină o victorie nesperată în ploaia deasă de primăvară de la Le Mans, uluind asistența cu performanța sa magistrală. Întâmplătorsau nu, 2007 era foarte asemenător cu 2016 dintr-un anumit punct de vedere. Reglementări tehnice noi.

Anul acesta vom asista la două mari schimbări în acest registru. În primul rând, aducerea obligatorie a unui element electronic de control standardizat ( electronic control unit – ECU ). În al doilea rând, pneurile vor fi o altă noutate în 2016. Bridgestone și-a anunțat retragerea sprijinului oficial, iar în locul acestora, francezii de la Michelin vor asigura, în calitate de unic furnizor, pneurile pentru echipele de la categoria supremă.

Michelin Tyre logo, British MotoGP 2007
Noile încălțări.

Din nefericire pentru ei, francezii au întâmpinat multe bătăi de cap, testele aducând multe căzături datorate pneurilor. Deși calitatea lor a fost îmbunătățită în mod substanțial de-a lungul testelor, piloții și echipele tehnice i-au acuzat pe Michelin de calitatea îndoielnicî a materialului propus. Într-o notă mai puțin obiectivă, nu ne rămâne decât să sperăm că nu vor exista incidente dramatice din cauza “gumelor” puse la dispoziíe de producătorul din Hexagon.

La nivelul calendarului competițional, structura sezonului este în mare măsură similară cu cea din 2015. Singurele noutăți majore sunt revenirea etapei austriece după o pauză de 19 ani, pe același Red Bull Ring și dispariția Indianapolisului din calendarul competițional. Prin urmare, continentul nord american rămâne doar cu o singură etapă, cea de la Austin, din Texas, Statele Unite ale Americii. 18 etape vor avea loc și în 2016, în 15 țări. Debutul noii stagiuni va avea loc duminică, 20 martie, pe circuitul Losail, din Qatar, în timp ce finalul sezonului va fi marcat de aceeași etapă valenciană, pe 13 noiembrie.

qatar losail
Un alt an, încă un debut de sezon în nocturnă.

La nivelul echipelor și piloților, cel puțin la clasa mare nu avut loc modificări foarte substanțiale. Yamaha, principala pretendentă la titlul mondial, va continua și în 2016, cu aceeași Valentino Rossi și Jorge Lorenzo, cei doi fiind protagoniști sezonului precedent.

Repsol Honda a decis să continue pentru al patrulea sezon consecutiv cu același tandem format din Dani Pedrosa și Marc Marquez, ultimul aflându-se în postura inedită de a nu fi campion mondial în exercițiu. Nici la Ducati nu s-au schimbat prea multe, același duet eminamente italian fiind pus pe hârtie și pentru 2016.

Andrea Iannone și Andrea Dovizioso vor încerca să facă bestia roșie din nou învingătoare, ultimul care a descoperit formula magică fiind Casey Stoner în 2010. Acesta a revenit în postura de pilot de teste în cadrul echipei din Bologna.

stoner teste 2016
Casey Stoner, înapoi acasă.

Australianul are privilegiul de a fi singurul campion mondial oferit de Ducati motomondialului, după ce în 2007 a manevrat într-un mod maiestuos nărăvașul GP7 spre coroana cu lauri. În testele premergătoare sezonului, pilotul de la Antipozi a reușit timpi foarte onorabili, primind multe laude pentru evoluția sa. Începem parcă să ne întrebăm dacă retragerea sa de la finele lui 2012 nu a fost o greșeală regretabilă. Să te retragi la 27 de ani nu e niciodată cea mai bună opțiune, iar Mike Hailwood știe asta la fel de bine precum Casey Stoner.

mikehailwood
Clubul 27 din motociclism și inițiatorul său, Mike Hailwood.

Gloria uitată a celor de la Suzuki va fi apărată de aceeași piloți, Maverick Vinales și Aleix Espargaro. După performanța singulară de a face dubla în calificările de la Barcelona ( prima astfel de reușită după 22 de ani ), motocicleta din acest sezon pare să fie cel puțin favorită la podiumuri stagionale, iar vremurile când Suzuki motoriza aproape 70% din grilă și domina copios s-ar putea să renască acum, prin apariția stelară a lui Vinales, cel mai valoros debutant al sezonului 2015, a fost confirmată și reconfirmată în testele din intersezon. Să fie el următorul pe lista deja completată de Sheene, Lucchinelli, Uncini, Schwantz și Roberts Jr.? Rămâne de văzut.

Într-o notă total distinctă o regăsim pe Aprilia, cealaltă revenire de notorietate din 2015. Dacă în prima parte a sezonului a “beneficiat” de aportul unui Marco Melandri blazat și trecut de mult de vremurile sale bune, venirea lui Stefan Bradl în cadrul echipei a mai descrețit frunțile inginerilor din Noale. Progrese au existat chiar dacă nu au fost pe măsura celor de la Suzuki. Testele au confirmat însă că mai e mult de lucru până departe. La piloți stau foarte bine, line-up-ul format din Alvaro Bautista și Stefan Bradl fiind unul rezonabil pentru pretențiile actuale ale Apriliei. Până la urmă nu suntem în Superbike și nici nu-l avem în prim plan pe Max Biaggi.

max-biaggi-valencie-qualifying
Aprilia-SBK, un mariaj mult mai fericit

Să trecem în revistă și echipele de client. Din nefericire pentru mica sa legiune de fani, Ioda Racing a părăsit scena motomondialului, transferându-și toate eforturile în Superbike. Un alt nume care a dispărut de pe firmamentul clasei regine este Forward Racing, dar asta mai mult datorită scandalului în care a fost implicat Giovanni Cuzzari.

Yamaha Tech 3, probabil cea mai valoroasă echipă de cleint, va conta din nou pe Bradley Smith și Pol Espargaro. Este foarte probabil ca în cazul unei retrageri iminente a lui Valentino Rossi, unul dintre cei doi piloți să fie luat la echipa din Iwata.

Avintia a ilustrat o formă bună în testele din presezon și va continua alături de Hector Barbera. Coechipier îi va fi refugiatul de la Forward Racing, Loris Baz. La Pramac Ducati, probabil cea mai frumoasă prezență din cadrul testelor de iarnă, Danilo Petrucci continuă, în ce Scott Redding se alătură echipei, părăsind astfel formația Marc VDS, după un 2015 contrastant, cu tot cu podiumul obținut în etapa sanmarineză.

La echipa belgiană vom avea în premieră doi piloți. În primul rând, Esteve Rabat va debuta. Campionul mondial al clasei Moto2 din 2014 îl va avea în postură de coechipier pe controversatul australian Jack Miller, cel care, a avut un an de debut lipsit de rezultat notabile.

jack miller
Jack Miller, rebelul fără cauză al clasei MotoGP.

Ultimele două echipe rămase în discuție sunt conduse de oameni cu multă experiență în motociclism. LCR Honda, condusă de atâția ani cu mare măiestrie de Lucio Cecchinello va reveni la formatul cunoscut, cu un singur pilot.

La zece ani de la debutul unui anume Casey Stoner, Cal Crutchlow este cel ales să mânuiască ghidonul prototipului RC213V. Desigur, carismaticul britanic nu este o figură tocmai nouă la MotoGP, el fiind un pilot cu ștate vechi.

lcr stoner 06
2006, anul de debut al unei legende.

Jorge Martinez “Aspar” continuă și în 2016. După retragerea lui Nicky Hayden din motomondial și trecerea de la Honda la Ducati, acesta va conta pe Yonny Hernandez și Eugene Laverty.

MOTO2

Categoria intermediară va avea multe noutăți în materie de transferuri ale piloților, dar și un debt de mare anvergură, în persoana lui Luca Marini, fratele vitreg al legendarului Valentino Rossi, urmând să concureze pentru Forward alături de Lorenzo Baldassari.

rossi marini
Un portret de familie de cinci stele.

Printre transferuri enumerăm cele ale lui Lowes ( de la Speed Up la Gresini ), Morbidelli ( de la ItalTrans la Marc VDS), dar mai ales formarea unui triumvirat elvețian la Interwetten, acolo unde, Thomas Luthi, Robin Mulhauser și Dominique Aegerter vor fi coechipieri.

Tot la capitolul piloți, putem sesiza pentru al doilea sezon consecutiv faptul că avem din nou un campion en titre. Johann Zarco, cel care a dominat autoritar stagiunea precedentă, a decis să continue alături de Ajo Motorsport la categoria intermediară.

zarco champ
Un campion mai mult decât meritoriu, Johann Zarco.

Pe lângă debutul lui Luca Marini, vom consemna în 2016 și trecerea celor de la Leopard Racing și la Moto2. Echipa germană va concura în 2016 pe două fronturi, atât la Moto2, cât și la Moto3. La categoria intermediară, aceștia se vor baza pe Danny Kent și Miguel Oliveira, cei care și-au disputat până la ultima linie dreaptă titlul sezonului precendent la Moto3.

kent oliveira 15
Primul campion britanic de la Barry Sheene încoace, Danny Kent.

Tot la capitolul debuturi îi consemnăm și pe Efren Vazquez (JP Moto Malaysia), Isaac Vinales ( Tech 3 Racing) sau Alessandro Tonucci (Tasca Racing Scuderia).

MOTO3

La clasa mezină au avut loc o pleiadă de schimbări, iar numărul debutanților este impresionant. La acest capitol, specialiștii ni-l recomandă pe Joan Mir, cel care a fost amanetat de echipa campioană, Leopard Racing, unde va concura alături de doi alți tineri piloți promițători, Fabio Quartararo și Andrea Locatelli.

Un alt amănunt interesant este numărul impresionant de italieni prezenți la această categorie, 11. Aceștia își vor încerca norocul în această stagiune pentru a aduce Italiei primul titlu la clasa mezină de la Andrea Dovizioso încoace.

dovizioso 2004
Ultimul campion italian la clasa mică. Andrea Dovizioso, 2004.

Dacă ar fi să alegem un favorit din această pleiadă de reprezentanți ai Italiei, cu siguranță Enea Bastianini ar fi acela, dar să nu uităm că nu toate calculele de pe hârtie rezonează cu realitatea din teren.

bastianini 2015
Favoritul clasei Moto3, Enea Bastianini.

Sezonul 2016 va fi unul lung și dificil pentru toți cei implicați în campionatul mondial de motociclism viteză. Nu ne rămâne decât să sperăm că fair play-ul va fi de această dată la el acasă. Cu siguranță, protagoniștii principali vor scrie noi pagini în îndelungata istorie a curselor pe două roți, date fiind noutățile prezentate foarte sumar din registrul tehnic. Competiția va fi la fel de acerbă, mai ales odată cu salutara revenire în prim plan a celor de la Suzuki, în rândul celor trei mari forțe deja existente, Yamaha, Honda și Ducati.

Cele 18 runde ale sezonului ne vor purta spre numai puțin de 15 țări, iar dacă ar fi să aleg un favorit personal, acesta ar fi fără ezitare Valentino Rossi, aflat în continuare în goana după un al zecelea titlul mondial și al optulea la clasa regină. Dacă italianul va obține trofeul suprem, îl va egala pe legendarul Giacomo Agostini și va face un pas decisiv către distincția neoficială de cel mai mare pilot de motociclism al tuturor timpurilor.

Caravana motomondialul va reveni în acțiune pe 20 martie, sub luminile nocturnei qatareze. Circuitul Losail din apropierea capitalei Doha va avea din nou onoarea să găzduiască prima etapă și implicit deschiderea ostilităților la toate cele trei clase de concurs.

 

Barry Sheene, primul superstar al motociclismului

Cu un aer aparte, mai curând rockstar decât pilot de grand prix, Barry Sheene a atras simpatiile fanilor de pe întregul mapamond. Un om al riscurilor, britanicul a alergat necontenit după faimă, obținând gloria supremă în cea de-a doua jumătate a anilor 70.

 

Născut pe 11 septembrie 1950, Barry Steve Frank Sheene, a avut întotdeauna un mediu propice dezvoltării abilităților mecanice. Tatăl său, Frank, a fost mecanic angajat de Bultaco, iar juniorul Sheene a învățat de mic tainele motocicletelor.

Cariera sa în campionatul mondial a debutat cu dreptul, el fiind printre puținii oameni care au reușit să se lupte de la egal la egal cu legendarul spaniol Angel Nieto. Totuși, experiența celui din urmă a primat, iar Barry s-a recunoscut învins în cele din urmă.

O scurtă experiență prin Formula 750 s-a soldat cu un titlu, obținut într-o manieră autoritară în 1973. Revenirea sa în prim planul motociclismului de elită era să se încheie tragic. În 1975, sesiunea de antrenamente a celebrei curse Daytona 200 era să-i încheie definitiv șansele britanicului de a obține vreodată titlul mult visat.

sheenee
Barry Sheene în agonie

Accidentarea l-a adus în prim planul presei, iar recuperarea sa legendară l-a făcut superstar. De asemenea, Sheene a cunoscut-o pe Stephanie McLean în această perioadă, cea care avea să-i fie ulterior soție și principal sprijin moral în următoarele sezoane.

1975 ar fi putut reprezenta anul descătușării pentru tânărul britanic. Totuși, din cauza accidentului din debutul stagiunii, el a fost nevoit să se concentreze asupra viitorului. 1976 și 1977 au reprezentat sezoanele de referință în cariera lui Barry Sheene.

Mai mult ca oricând, pilotul echipei Suzuki a dominat autoritar clasa regină, obținând fără prea mari emoții două titluri mondiale consecutive. Din nefericire, aveau să fie și singurele din cariera sa, venirea pe continent a lui Kenny Roberts stopând seria victorioasă a lui Sheene.

sheene roberts
Barry Sheene în agonie

Ultimii ani ai carierei nu l-au mai găsit pe Barry Sheene în aceeași formă de invidiat. După duelul deosebit cu Kenny Roberts de la Silverstone din 1979, el se hotărăște să facă pasul spre Yamaha. O decizie pripită, care, s-a dovedit a fi falimentară, deși în 1982 el se afla încă în lupta pentru titlul mondial.

La momentul Silverstone 1982, Franco Uncini se afla în postura de lider al clasamentului general cu un avans de 20 de puncte în fața lui Barry Sheene, care concura pentru Yamaha. Din nefericire, un accident teribil în antrenamentele contând pentru etapa britanică l-a scos definitiv din cărți pentru a realiza tripla.

barry sheene
Barry Sheene în postura de pilot Yamaha

După revenire, Sheene nu a mai fost niciodată același pilot. Nici măcăr reîntoarcerea la prima dragoste, Suzuki, nu i-a mai adus nici o șansă reală la victorie măcar, iar la finele sezonului 1984, la vârsta de 34 de ani, Barry Sheene s-a retras din activitate.

sheene imatra
Un cadru istoric. Imatra, 1979.

Un playboy cu un șarm aparte, Barry Sheene a fost cu adevărat primul superstar al motociclismului, el reușind să contribuie la popularizarea curselor pe două roți. Din nefericire, astăzi vorbim despre britanic la trecut, întrucât pe 10  martie 2003, un cancer nemilos, ni l-a răpit dintre noi pe carismaticul racer din Insulă.

Mulțumim pentru amintiri, Barry Sheene!