Campion european BMU și campion național en titre, Robert Mureșan face o mutare puțin neașteptată pentru 2018. După câteva sezoane petrecute în șaua unei motociclete BMW, pilotul arădean face o tranziție către Ducati.

Pentru 2018, Robert a optat pentru modelul Panigale 1199, alături de care, va încerca să atace campionatul național, campionatul european BMU, dar și câteva etape de campionat mondial la Superbike, la clasa Superstock 1000.

În vârstă de 26 de ani, palmaresul lui Robert Mureșan este unul impresionant. Pe lângă multiplele distincții naționale și mondiale, Robi este singurul pilot român participant în campionatul mondial de motociclism viteză.

El a concurat la clasa 125 cmc în perioada 2006-2008, alături de nume sonore precum Gabor Talmacsi sau Marc Marquez, actualul campion mondial al clasei MotoGP.

 

Foto – Robert Mureșan