Robert Mureșan a fost din nou cel mai bine clasat dintre piloții români la clasa Superbike în est-european. Amabil ca întotdeauna, Robi a oferit un scurt interviu după etapa inaugurală din Grecia.

#Wheelies: Salut Robi, îți mulțumim că ai acceptat un nou interviu pentru Wheelies. Sezonul a debutat cu două rezultate bune. Ne-ai putea da mai multe detalii despre prima întâlnire din Grecia?

#RobertMureșan: Salut, cu mare plăcere ca de obicei. Rezultate bune date fiind circumstanțele, adică prima urcare pe motociclete din august anul trecut și o revenire pe circuitul Serres după o absență de 14 ani. Nu am avut așteptări prea mari de la această cursă, mai degrabă a fost una de acomodare. Am venit aici cu obiectivul de a coborî sub pragul de 1’20” și am avut surpriza ca sâmbătă, a doua zi, să ajung la 1’18”. În prima cursă de sâmbătă am reușit un loc 3 în european și 1 la români, un loc binemeritat având în vedere că absența din șaua motocicletei și-a spus cuvântul iar după 8 ture aveam probleme de „arm pump” lucru care făcea să nu mai am control 100% asupra comenzilor mâinii. Din păcate, duminică, la prima calificare am suferit un accident destul de rău în care motocicleta a făcut un tonou și a căzut pe mine, dar am reușit la finalul zilei un loc 4 la european si 1 la români.

#Wheelies: După podiumul din prima manșă, a urmat o căzătură foarte urâtă în calificările pentru a doua etapă de duminică. Ce ne poți spune?

#RobertMureșan: Fiind dimineață am hotărât să folosesc pneurile din cursa de sâmbăta, o mare greșeală, ele fiind pneuri de compoziție moale pentru temperatura mai ridicată, iar vremea foarte răcoroasă de dimineață a făcut ca pneurile după doar 5 tururi să fie foarte uzate, în special pneul față. Într-un viraj de viteză pe accelerare am pierdut fața, motocicleta a sărit în aer când am ajuns pe suprafața de degajare si a căzut pe mine. După ce am stat aproape 4 ore la spital s-a descoperit că am avut o mică comoție și mușchiul umărului drept zdrobit cu mai multe edeme și cu acumulare de lichid intraarticular. Deși nu aveam forță aproape deloc in mâna dreaptă și în ciuda recomandărilor doctorilor de a nu participa la cursă am hotărât totuși sa o fac si sa salvez cat mai multe puncte.

#Wheelies: Am vorbit imediat după cursă cu tine și spuneai că vei merge să faci un RMN. Cum au ieșit rezultatele? Ce indicații ți-au oferit medicii?

#RobertMureșan: Am scăpat destul de bine, adică accidentarea care am avut-o nu necesită decât câteva săptămâni de tratament si recuperare. Nu voi fi 100% pentru următoarea etapă dar voi fi apt să mă lupt pentru prima poziție în ambele campionate.

#Wheelies: Chiar și cu această accidentare, ai reușit să te menții în postura de cel mai bine clasat pilot român de la Superbike. Nu pot să nu remarc că implicarea ta este maximă și te bați la vârful competiției cu adversari redutabili pentru Romania, deși nu ai ca obiectiv Campionatul European, iar așa zișii tăi rivali din campionatul național așteaptă greșeala ta în loc să se întrebuințeze mai mult pe pistă așa cum faci tu?

#RobertMureșan: Indiferent care este obiectivul meu, în cazul de față titlul de campion național, când sunt pe circuit încerc să fiu cel mai bun chiar dacă ceilalți piloți nu fac parte din acest obiectiv. Sper ca la următoarele etape toți românii să facă eforturi mai mari pentru a ne impune în fața celorlalte națiuni participante în campionatul european. Trebuie să fim conștienți cu toții că acest sport nu este unul care se câștigă speculând, ci unul în care progresul și asumarea cel puțin a unui mic risc aduce victoria la final.

#Wheelies: Care sunt așteptările tale pentru prima întâlnire de la Adâncata din acest sezon?

#RobertMureșan: Victorie. Victorie în ambele campionate.

credit foto: Andrei Gemeș/ Federația Română de Motociclism