Q1

Prima sesiune de calificări avea la start foarte multe sonore ale clasei MotoGP. Valentino Rossi, Dani Pedrosa, Jorge Lorenzo sau Andrea Dovizioso erau printre cei 13 piloți care se luptau pentru cele două locuri care asigurau accederea în a doua secvență a calificărilor, Q2.

În primă instanță, Andrea Dovizioso a stabilit referința, dar pe finalul sesiunii el a fost depășit la mustață de Dani Pedrosa și de Valentino Rossi. Prin urmare, Desmo Dovi va ocupa locul al 13-lea pe grila de start.

Printre piloții eliminați, i-am regăsit și pe Johann Zarco sau Jorge Lorenzo, dar și pe clasicii Rabat, Smith, Pol Espargaro sau Sam Lowes, cel care a și trântit-o de altfel.

Q2

A doua secvență a calificărilor a debutat fulminant. Rând pe rând, aproape toți piloții rămași în joc s-au perindat în postura de lider. Cu toate acestea, Marc Marquez a ridicat ștacheta și a obținut un pole dominant.

În spatele său, Karel Abraham s-a ținut în trena sa și a încheiat pe un nesperat loc secund. Prima linie a grilei de start a fost completată de Cal Crutchlow, cel care i-a devansat pe Danilo Petrucci, Dani Pedrosa și Maverick Vinales, învingătorul din Qatar.

Valentino Rossi a trecut in extremis în Q2, iar efortul său din această secvență secundă de calificări a fost răsplătit cu un loc șapte aproape nesperat după dezastrul de ieri. Alături de Il Dottore, în linia a treia a grilei de start vor lua loc Aleix Espargaro și Loris Baz. Ultimii trei clasați în Q2 au fost Alvaro Bautista, Jonas Folger și Andrea Iannone, cei care vor completa mâine linia a patra a grilei de start.

Startul cursei va avea loc mâine, 9 aprilie, începând cu ora 22.

 

GRILA DE START – ARGENTINA

1. Marc Marquez

2. Karel Abraham

3. Cal Crutchlow

4. Danilo Petrucci

5. Dani Pedrosa

6. Maverick Vinales

7. Valentino Rossi

8. Aleix Espargaro

9. Loris Baz

10. Alvaro Bautista

11. Jonas Folger

12. Andrea Iannone

13. Andrea Dovizioso

14. Johann zarco
15. Scott Redding
16. Jorge Lorenzo
17. Jack Miller
18. Pol Espargaro
19. Bradley Smith
20. Tito Rabat
21. Hector Barbera
22. Sam Lowes
23. Alex Rins

credit foto: Honda Racing Corporation