11. Barry Sheene

Într-o inițiativă unică în România, echipa Wheelies vă propune să creionăm împreună primul 11 din istorie al echipei Yamaha. Primul nume? Barry Sheene.

Nemulțumit de faptul că Suzuki nu-i mai putea oferi materialul mult visat, la finele anilor ’70, Barry Sheene șoca lumea motociclismului și pleca înspre marea rivală japoneză, Yamaha.

În primul sezon, 1980, el a concurat pentru o echipă privată, Akai Yamaha. Din nefericire, alegerea s-a dovedit a fi una catastrofală, iar carismaticul playboy britanic a marcat doar 10 puncte, clasându-se pe locul al 15-lea.

Șansa vieții sale a venit în 1981, atunci când echipa Yamaha de uzină i-a oferit un loc alături de Kenny Roberts. Primul sezon din cele două a fost mai degrabă de acomodare. Cu toate acestea, Barry a reușit să obțină unica sa victorie alături de constructorul din Iwata.

Succesul de la Anderstorp din 1981 avea să fie ultima victorie britanică la clasa regină pentru aproape 35 de ani. Cal Crutchlow a întrerupt această lungă pauză și a obținut două victorii de răsunet în 2016, la Brno și Phillip Island.

1982 se anunța un sezon promițător pentru Barry Sheene. Încă din teste, britanicul era un candidat cu pretenții la titlul mondial. Mai mult, el a obținut șase podiumuri în primele opt etape și era în urmărirea lui Franco Uncini.

Dezastrul a lovit din plin la Silverstone. Un accident înfiorător l-a scos definitiv din acțiune pentru tot restul sezonului, iar relația Yamaha-Barry Sheene se încheia cum nu se putea mai urât.

La finele lui ’82, Sheene a revenit la prima sa iubire, Suzuki. După momentul dramatic de la Silverstone, cariera sa nu a mai fost aceeași, iar doi ani mai târziu, Barry Sheene s-a retras definitiv din cursele moto.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *