Într-o sesiune de calificări plină de evenimente, Brad Binder a preluat destul de repede controlul asupra sesiunii și a marcat pole-ul.

Pilotul sud-african de la Red Bull KTM a fost cel mai rapid om al momentului. El a dominat autoritar sesiunea de calificări contând pentru stabilirea grilei de start pentru întrecerea de mâine.

Următorul clasat a fost Romano Fenati. Pilotul echipei patronate de Valentino Rossi a fost mai lent cu aproximativ trei zecimi, el nefiind în vreun moment în poziția de a ataca prima poziție.

Jorge Navarro a închis prima linie a grilei de start. Un element surprinzător este reprezentat de prezența a trei debutanți în cea de-a doua linie a grilei de start. Malaezianul Pawi va porni mâine de pe poziția a patra.

Nicolo Bulega și Joan Mir l-au urmat în clasament pe pilotul asiatic. Sesiunea de calificări a avut un final incandescent, într-o manieră total diferită față de calificările soporifice de la Formula 1.

Un prim incident i-a avut în prim plan pe Canet și Migno, primul suferind un high side de zile mari. Câteva minute mai târziu, o hecatombă a scos din joc nu mai puțin de patru piloți, dar toți cei implicați în acest incident au ieșit pe propriile picioare.

Cursa clasei Moto3 va avea loc mâine, 3 aprilie.