Primul pilot de mare calibru al Spaniei este și cel mai titrat reprezentat al ibericilor. Numele său? Angel Nieto.

Născut la 25 ianuarie 1947, Angel Nieto Roldan este fără îndoială primul mare motociclist al Spaniei în campionatul mondial. Într-o epocă în care Peninsula Iberică domina la fotbal, Nieto a debutat sub auspicii favorabile în 1964, obținând un onorabil loc 5 la grand prix-ul spaniol.

Derbi avea să-i ofere această șansă, iar relația dintre Angel Nieto și Derbi avea să fie una epopeică mai târziu. Inițial, concurent doar în marele premiu spaniol, Nieto a progresat spre o carieră full time prin 1967.

Prima victorie și primul titlu vor veni în 1969, la clasa 50 cmc. Tandemul Derbi-Nieto nu avea însă să reziste prea mult timp, întrucât în 1973, spaniolul schimbă tabăra. Între timp un duel fantastic pentru titlul clasei 125 cmc a fost purtat în 1971. Pretendul? Un anume Barry Sheene. Învingător? Experimentatul Angel Nieto.

Perioada anilor ’70 a reprezentat dominația categorică a lui Nieto la clasele mici, 50 cmc și 125 cmc. Rând pe rând, Derbi, Kreidler, Bultaco și Minarelli, i-au așternut și mai mult poziția în hall of fame-ul motociclismului global, dar spaniolul era în continuare un underdog pentru fani.

Anii ’80 vor continua în aceeași notă triumfală, iar la finele lui ’81, Nieto sprijinit de această dată de Garelli, devine singurul și până acum unicul pilot cu titluri mondiale în trei decenii diferite.

Un ultim titlu în 1984 și o ultimă victorie în 1985 consemnează o longevivă carieră pentru riderul din Zamora. 90 de victorii în 183 de starturi și nu mai puțin de 139 de podiumuri reprezintă statistica unei prodigioase vieți de campion.

Din nefericiri, fanii nu l-au înțeles mai niciodată la adevărata sa valoare. Poate și faptul că nu a concurat la clasele mari, asemeni predecesorului Carlo Ubbiali, nu l-au făcut atât de popular în rândul maselor. Până la urmă, într-un rar moment de seriozitate, Barry Sheene, rivalul din 1971,  a pus punctul pe i și l-a definit succint pe Angel Nieto exact așa cum a fost.

Angel Nieto este unul dintre cei mai mari motocicliști din toate timpurile, iar cine contestă asta, cu siguranță, nu se pricepe deloc la motociclism.