Cel mai titrat pilot al anilor ’80, Eddie Lawson este primul american prezent în topul Wheelies.

De o precizie chirurgicală, dublată de o constanță văzută doar la Wayne Rainey, Mick Doohan sau Jorge Lorenzo, Steady Eddie,  a fost cel mai galonat pilot al anilor ’80. Dovada? Patru titluri mondiale, trei cu Yamaha și unul cu Honda stau ca exemplu perfect pentru ceea ce Lawson a reprezentat în motomondial în acele vremuri.

Cu un debut relativ crispat în 1983, pe post de vioară a doua pentru Kenny Roberts la Yamaha, americanul a devenit în 1984 omul de referință, mai ales după retragerea lui King Kenny  la finele sezonului ’83.

Un alt reper important în prodigioasa carieră a lui Lawson a fost trecerea de la Yamaha la Honda. După titlul cucerit cu cei din Iwata în 1988, Steady Eddie a încercat imposibilul, să devină primul campion în sezoane consecutive, cu manufacturieri diferiți.

Un pariu aparent riscant și un trio format din el, Gardner și debutantul Doohan pentru Honda s-a dovedit a fi câștigător, iar al patrulea titlu a fost câștigat cu echipa niponă, după un duel aprig pe tot parcursul sezonului 1989 cu Wayne Rainey, rivalul de la Yamaha.

Periplul la Honda s-a încheiat glorios și apoteotic, iar 1990 anunța un dream team pentru Yamaha. Kenny Roberts, acum în postură de team manager, forma The Evil Empire, așa cum era supranumită Yamaha în acel an.

Cu o distribuție demnă de Star Wars, Eddie Lawson și Wayne Rainey, cei doi americani păreau că vor fi principalii favoriți. O problemă cu frânele motocicletei în antrenamentele de pe Laguna Seca l-au aruncat în decor pe Lawson și totodată i-au încheiat șansele la al cincilea titlu suprem.

După episodul Laguna Seca 1990, cariera sa nu a mai fost aceeași. În 1991 a semnat cu Cagiva, dar sezonul de debut în cadrul formației italiene a fost mai degrabă modest și lipsit de rezultate. Totuși, o zvâcnire de orgoliu a venit la Hungaroring, în 1992, iar după o cursă strategică ca-n vremurile bune, Eddie Lawson a uluit asistența, obținând o ultimă victorie antologică, date fiind circumstanțele deloc favorabile lui sub raport tehnic.

Abordarea ermetică și precizia de metronom au stat ca trademark, iar puține au fost momentele în care a dat greș, constanța lui Steady Eddie fiind neegalată până la Jorge Lorenzo, un veritabil discipol de-al americanului.